Cum să-i ajutăm pe copii să înţeleagă multiplele medii din care provin?-
Sugestii pentru activităţi

TEMA A: SĂ VREM – ȘI SĂ PUTEM – ACORDA ÎNGRIJIRE SUNT DOUĂ LUCRURI DIFERITE


O metodă profesională de a arăta respect față de părinții copilului este să îi vorbim copilului astfel:
 

“Sunt sigur că părinții tăi mereu au vrut să aibă grijă de tine. Dar, din păcate, nu toți părinții pot să își iubească copilul așa cum ar vrea, indiferent de cât de mult își doresc acest lucru. Chiar dacă te iubesc, știi că părinții tăi au multe probleme (le puteți da exemple pe care copilul să le recunoască ușor, cum ar fi: „Mama ta a început să bea când era foarte tânără, iar acum nu mai poate înceta să bea, oricît de mult și-ar dori acest lucru.”
 

De aceea au făcut un lucru bun. Ei au hotărât să facă ceva foarte greu: să ne roage pe noi să avem grijă de tine! Poate că nu ne-au rugat direct, dar arătându-și problemele, ei, de fapt, stigau după ajutor ca cineva să te salveze – doar că le-a fost prea greu să spună asta direct.
 

Așadar, părinții tăi încearcă să facă tot posibilul pentru tine. Chiar și atunci cînd sunt nervoși sau gelosi pe noi și vor să te ia acasă, noi știm ce înseamnă asta: te iubesc și le vine greu să îi lase pe alții să aibă grijă de tine. În sinea lor știu că este prea greu pentru ei, dar încearcă să-ți arate că vor să aibă grijă de tine. Noi nu ne supărăm pe ei când fac asta – încercăm să-i ajutăm să accepte faptul că au luat decizia potrivită când ne-au rugat să avem grijă de tine.”
 


TEMA B: “AI ȘI PĂRINȚI ȘI ÎNGRIJITORI – NOROCOSULE!”


Pentru a-l ajuta pe copil să înțeleagă situația în care se află, următoarea afirmație susține o atitudine lipsită de conflicte între îngrijitori și părinții biologici:
 

“Știi, ești foarte norocos – ai părinți care vor să-ți ofere o viață bună și ai și îngrijitori care vor să-ți ofere același lucru. Părinții tăi au făcut un lucru minunat: te-au adus pe lume, ai stat în burtica mămicii tale 9 luni de zile. Când părinții tăi au obosit să aibă grijă de tine, ai venit la noi. Într-un fel, ai și părinți și îngrijitori. Ce nu poate face unul din noi, face celălalt. Dacă uneori ne mai certăm, este din cauză că toți vrem să avem grijă de tine cum putem mai bine.”
 


TEMA C: CUM SĂ CONSTRUIM „UN PUZZLE AL MAI MULTOR ORIGINI” ÎNTR-O SINGURĂ IDEE DE IDENTITATE


Pentru această activitate aveți nevoie de o foarfecă, scotch, niște coli mari de hârtie, creione colorate. Puteți folosi și alte materiale, dacă e mai potrivit pentru copil, cum ar fi să creați figuri din lut sau ghips cu Paris, cuburi LEGO, etc.
 

Activitatea este potrivită pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5-15 ani.
De asemena ea poate dura zile sau săptamâni și poate fi repetată, cînd copilul a mai crescut, pentru a înțelege mai bine situația.
 

  • Mai întîi trebuie să-i spuneți/să-l ajutați pe copil să deseneze “Toți cei care au avut grijă de mine” în grupe diferite pe hârtie. Fiecare grup ar trebui desenat cu o altă culoare.
  • Pot fi desenați bunici, frați/surori, îngrijitori din alte centre, moașa/doctorul ce l-au adus pe lume, îngrijitorii actuali și copiii din centru, un câine sau alt animal de companie, un vecin, colegi de școală, etc.

 

Ajutați-l, în cazul în care uită pe cineva și nu vă grăbiți să terminați.
 

Pentru fiecare grup, adresați-i câteva întrebări. Rugați-l să răspundă doar printr-un singur cuvânt. De fiecare dată când răspunde, scrieți cuvântul sau desenați un simbol lângă grupul în cauză.
 

  • “Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai despre această/aceste persoană(e)?” (scrieți cuvântul sau simbolul)
  • “Ce are această persoană mai frumos?” (păr sau voce frumoasă, dragoste, blândețe, etc.)
  • “Care este cel mai frumos lucru pe care l-a pentru tine?” (te-a născut, și-a aminti de ziua ta, etc.)
  • “Ce te amuză la această persoană –care este cel mai amuzant lucru la el/ea?” (de ex: felul în care merge, aiureli pe care le spune, obiceiuri ciudate, etc.)
  • “Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai moștenit de la acestă persoană?” (curaj, putere, răbdare, sănătate, păr roșcat)

 


CUM SĂ COMPLETĂM PUZZLE-UL “CINE SUNT EU?”


tegning_glad_sur

Apoi, luați o altă coală de hârtie și cereți-i copilului/ ajutați-l să se deseneze pe sine, să facă un desen la fel de mare ca și coala de hârtie. Cereți-i copilului să își scrie numele/un simbol deasupra desenului și spuneți-i:
 

“Acum vei afla cine ești! Suntem formați din tot ce ne-au dăruit ceilalți. Suntem ca niște camioane care adună toate lucrurile bune care ne-au fost dăruite de ceilalți. Ca să afli cine ești, trebuie să afli ce ți-au dăruit ceilalți, se pare că tu ai o mulțime de daruri frumoase! Ai întâlnit mulți oameni la viața ta, deci vom face un puzzle mare acum!”
 

Now take the first sheet with groups and qualities and ask the child to cut out each group including the words/symbols for each group, and tape each “piece of the puzzle” on the silhouette of itself. The child should place the groups or persons on the silhouette of their body where they belong. For example if someone loved it, the piece should be placed near the child’s heart. If someone was a good listener, place that piece at the ears, etc.
 

Acum luați prima coală cu grupurile și calitățile fiecăruia și cereți-i copilului să taie fiecare grup, cu tot cu cuvânt/simbol, și să lipească cu scotch toate aceste „piese de puzzle” pe coala pe care s-a desenat pe sine. Copilul ar trebui să lipească grupul/persoana pe propriul desen în locul în care aparțin. De ex: dacă cineva l-a iubit, ar trebui să lipească „piesa” lângă inima copilului. Dacă cineva știe cum să-l asculte, ar trebui să o lipească lângă ureche, etc.
 

După ce ați terminat de potrivit bucățile de hârtie, puteți direcționa atenția copilului înspre „Cine sunt eu?”:
 

“Acum poți vedea tot ce ține de cine ești tu! Ești Jack, ești amuzant, puternic, ai părul roșcat, știi cum să îmbrățișezi pe cineva de noapte bună (depinde de ce cuvinte sau simboluri au fost lipite pe desenul copilului). Tu reprezinți toate lucrurile bune pe care acești oameni ți le-au dăruit, iar acum toți sunt o parte din tine!Ce copil extraordinar ești!”
 

Apoi, puteți atârna desenul pe un perete din camera lui sau în camera de zi, astfel încât să îl puteți vedea în fiecare zi și să mai puteți vorbi despre el. Poate mai trebuie făcute mici modificări, de ex.
 

După ce ați făcut acest lucru, cu fiecare copil în parte, puteți relua activitatea, de data aceasta în cadrul unei activități de grup. E foarte posibil să-i ajute să înțeleagă situația fiecăruia și să împărtașească, compare și înțeleagă problemele cu care se confruntă copiii aflați în plasament.
 


TEMA D: REFLECȚII PE BAZA PROCESULUI DE DEZVOLTARE A INDETITĂȚII


Pentru copiii mai mari ( aproximativ de la 10 ani în sus) și tineri, această înregistrare „Lupta” poate fi o activitate potrivită. Puteți apoi discuta despre ce spune Suzanne în filmuleț – și despre cum și-a format o identitate independent, bazată pe experiențele ei cu diverși îngrijitori.
Puteți discuta cu tinerii despre subiectele atinse de Suzanne: îngrijitorii pe care i-a avut, despărțirile, despre modul în care experiențe similare i-au afecta pe ei, tinerii în discuție, cum încearcă ei să facă față situației și să își formeze o părere independentă despre sine și despre ceilalți.
 

The Struggle/De Worsteling
Suzanne over haar adoptie
© Universiteit Utrecht, Afdeling Adoptie, David Blitz productions
We have been given permission to show this video on this website.For more information about the film visit: http://research.fss.uu.nl/nietgen/adoptie_uni.htm

TEMA E: AJUTAȚI-I SĂ-ȘI CREEZE PROPRIA POVESTE A IDENTITAȚII


După ce ați vizionat și discutat filmul împreună, îi puteți încuraja să folosească un telefon mobil/camera foto/magnetofon și să înregistreze secvențe similare despre propria persoană sau cei de care sunt atașați – și despre ce înseamnă să ai mai multe origini. Aici este inclus și procesul de a se împăca cu părinții și îngrijitorii. În cazul în care tinerii nu știu cum să înregistreze, pot să scrie o poveste pe această temă. De asemenea îi puteți încuraja să arate înregistrarea prietenilor, familiei sau colegilor la scoală. E indicat să-i lăudați puțin pentru că au o experiență atât de vastă la vârsta lor.
 

Aceasta poate fi o activitate individuală, dar are un impact mult mai puternic dacă lucrează în grup și fac proiecte despre ce înseamnă să fii în plasament și probleme inerente acestei situații. De asemena, îi puteți ajuta să scrie o piesă de teatru care să trateze aceleași probleme. Și-ar putea invita prietenii să vadă piesa, iar apoi să poarte discuții despre ce înseamnă să fii plasat într-o instituție.
 


SCOPUL ACESTEI ACTIVITĂȚI


Scopul acestor activități este același: să le demonstrați copiilor că le acceptați originile, că sunteți dispuși să discutați pe această temă și despre problemele inerente faptului de a avea mai multe surse de identitate. Procedând astfel, nu faceți decât să-i sprijiniți pe copii/tineri în a-și crea o părere pozitivă despre sine. Acest proces ar trebui să se desfășoare pe toată durata în care vor fi în plasament.