institutions.fairstartedu.us

SARCINA ÎNGRIJITORILOR: OFERIREA DE RELAŢII SOCIALE PE TERMEN LUNG

Ca profesionist, este important să le permiteţi copiilor să formeze legături sociale cu îngrijitorii şi să administreze o relaţie personală în mod profesionist. Unii îngrijitori obosesc foarte tare atunci când se implică emoţional în relaţia cu copiii, alţii evită orice relaţie personală, pentru a se proteja. Acesta este un echilibru dificil, dar necesar. Îngrijitorul profesionist îl ajută pe copil să-şi formeze un model de ataşament şi, cum am spus în sesiunea 3, empatizează cu copilul, nu îi copiază sentimentele. Îngrijitorul îi permite copilului să formeze o legătură personală cu el, dar păstrează şi o viziune profesională asupra relaţiei.
 

Cum le putem oferi un plasament stabil, alături de aceiaşi îngrijitori, pe toată perioada cât se află copilul în instituţie ?
 

Cum le putem oferi relaţii care promovează sentimente de siguranţă şi protecţie şi care îi ajută pe copii? Cum poate fi o relaţie sănătoasă între un adult şi un copil?
 

CUM SĂ PUNEM ÎN PRACTICĂ „MODELUL FAMILIAL” DE TIP BAZĂ SIGURĂ

Pentru a le oferi copiilor relaţii pe termen lung cu îngrijitorii, trebuie analizate, făcute sau refăcute, dacă este necesar, planurile de lucru şi programul angajaţilor. În sesiunea 9, Modelul Bază Sigură , aţi discutat despre modul în care planificarea programului le poate oferi copiilor îngrijitori stabili, pe perioada zilei. Poate doriţi să mai discutaţi o dată acest lucru, la sfârşitul sesiunii, sau poate aţi organizat deja cadrul pentru grupuri de tip familial.
 

Iată câteva sugestii şi exemple de experienţe pe care le puteţi discuta după ce le urmăriţi.
Îl puteţi ruga pe manager să participe la discuţii, atunci când aveţi de făcut sugestii pentru îmbunătăţiri. Vă rugăm să vă uitaţi la toate sugestiile şi să le alegeţi pe cele pe care le consideraţi a fi cele mai importante drept proiect până la sesiunea următoare. Puteţi să vă întoarceţi oricând şi să includeţi mai multe idei pentru dezvoltare.
 

Un model util de lucru, mai ales în instituţiile mari, este acela de a împărţii angajaţii în grupuri, aşa încât să se formeze echipe. Aceste echipe sunt responsabile pentru îndeplinirea sarcinilor practice şi pentru relaţionarea cu copiii, îngrijirile fizice şi comportamentul de ataşament a unui anumit grup de copii. Ei formează „echipa de părinţi” şi se ocupă vreme îndelungată de un anumit grup de copii.
 

Echipa este responsabilă pentru planificarea zilnică, săptămânală şi lunară a activităţilor, pentru monitorizarea copiilor, scrierea de rapoarte pentru întâlniri şi sugerarea tipului de plasament care ar fi cel mai benefic pentru copii după părăsirea instituţiei. Echipa este responsabilă pentru promovarea unui sentiment puternic de identitate de grup şi a legăturilor dintre copii sau dintre copii şi îngrijitori.
 

Grupurile mici (de 8 copii sau mai puţin) lasă loc pentru intimitate şi stabilirea de relaţii personale. Grupurile mai mici de atât sunt vulnerabile, dacă pleacă un membru. Grupurile mai mari (de peste 9 copii) oferă varietate socială, dar atenţia unui anume îngrijitor nu mai este atât de individualizată.
 

Bebeluşii şi copiii mici au nevoie de grupurile cele mai mici şi de mai mulţi îngrijitori, pentru intimitate şi îngrijiri, dar, în general, pentru scopuri de socializare, grupurile de 6-8 copii, cu 1-3 îngrijitori, sunt foarte bune. Numărul de angajaţi de care este nevoie depinde de sarcini şi de condiţiile locale.
 

Într-o instituţie, copilul ar trebui să trăiască într-un grup de tip familial, cu 4-7 alţi copii, iar în timpul zilei, grupul se împarte pentru a face activităţi diferite sau participă toţi la un grup mai mare (de ex, toate grupurile se întâlnesc la masă sau când au loc activităţi sportive).
 

De exemplu, 3 grupuri de câte 5-8 copii mănâncă împreună sau iau parte la activităţile sportive împreună, dar stau despărţiţi în restul zilei. Dacă unii copii au probleme grave, pot sta câtva timp în grupul de tip familial, dacă le este prea greu să stea în grupul reunit. Oricum, toţi copiii ar trebui să simtă că grupul familial este grupul de bază, baza lor sigură.

SISTEMUL ÎNGRIJITORILOR DE BAZĂ Când trăiesc în grup, copiii ar trebui să aibă o relaţie cu un adult care să fie extrem de importantă pentru ei şi un îngrijitor (sau doi) care să aibă sarcina specială de a relaţiona cu acel copil. De obicei, un îngrijitor poate îndeplini rolul de „îngrijitor de bază” pentru 2-4 copii, în funcţie de circumstanţe.   Văzut din perspectiva copilului, îngrijitorul primar ia toate deciziile importante în ceea ce-l priveşte, îl ajută să ţină un jurnal personal, îl ajută pe copil şi vorbeşte cu acesta în cazul apariţiei unor conflicte sau a relaţionării cu alţi copii. Dacă îngrijitorul primar trebuie să plece pentru un timp sau definitiv, copilul va petrece timp cu acesta, luându-şi rămas-bun, şi-i va fi prezentat un nou îngrijitor primar.   Dacă îngrijitorul primar nu este prezent, alţi membrii ai personalului vor răspunde la nevoile şi întrebările copilului, făcând referire la îngrijitorul primar. De exemplu: „Anna, îngrijitorul tău primar nu e aici, dar cred că ar spune asta sau ar decide asta în ceea ce te priveşte.”

SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII IDENTITĂŢII PERSONALE Fiecare copil ar trebui să aibă propriul spaţiu intim. Acest spaţiu poate face parte din dormitor sau poate fi scaunul pe care ia masa, un pat sau o cutie pe care doar el şi îngrijitorul primar au voie s-o deschidă.   Pentru bebeluşi şi copii mici acesta poate fi un obiect personal special, cum ar fi un ursuleţ de pluş, o jucărie, un tricou de care le place în mod deosebit sau altceva. Îngrijitorii îi ajută pe copii să-şi apere spaţiul personal şi obiectele personale de intervenţia celorlalţi copii.   Pentru a sprijini conştientizarea de sine crescândă a bebeluşilor sau a copiilor mici: jocul cu oglinzi, ascultarea propriei voci înregistrate, vizionarea de filmuleţe înregistrate la activităţile zilnice. În acest fel, copilul învaţă să fie conştient de propria persoană şi să înţeleagă cum îi afectează pe ceilalţi.   Puteţi pune câte o fotografie a fiecărui copil la pătuţul lui sau în alt loc, iar numele lor pot fi scrise cu litere colorate.   Pentru copiii mai mari:fiecare copil poate ţine un jurnal. În fiecare zi, vorbiţi cu copilul despre ce s-a întâmplat în acea zi sau ce-a fost interesant şi notaţi totul, în timp ce copilul vă observă. Dacă nu aveţi destui oameni la dispoziţie în acel moment, puteţi transforma activitatea într-o activitate de grup în care copiii vorbesc câte 3 minute despre cum a decurs ziua lor.   Ocazional, puteţi face fotografii la activităţile copiilor şi le puteţi lipi într-un album. Discutaţi cu copiii şi notaţi şi orice informaţie legată de rudele acestora.

“Am făcut un tabel și l-am pus pe perete și a funcționat destul de bine. Pentru fiecare copil am creat o căsuță memorativă: poze, tot felul de lucruri din hârtie, etc. E foarte distractiv, iar uneori destul de trist.”
Declaraţia unui angajat

30 de minute

Vă rugăm să discutaţi doar chestiunile vi se par necesare – e posibil să fi pus deja în practică unele dintre aceste lucruri:
 

• Câţi membri numără la ora actuală echipa de angajaţi? Care sunt responsabilităţile echipei în relaţionarea cu copiii?
• Avem un plan de lucru care ne permite să le oferim copiilor aceiaşi îngrijitori pe tot timpul zilei, perioade mai lungi de timp?
• Cum putem ajusta planul de lucru pentru a face acest lucru de cât mai multe ori?
• Suntem gata să atribuim echipelor responsabilităţi specifice şi sarcinile descrise pentru un anumit grup de copii? Ce trebuie să încercăm să facem?
• Avem un sistem de îngrijitori primari? Ce trebuie să facem pentru a-l institui şi îmbunătăţi?
• Cum putem (vă rog să vă uitaţi pe listă) face sugestii pentru ca sprijinirea dezvoltării identităţii personale să fie parte din rutina zilnică?
• Ce probleme am putea întâlni şi cum le putem prevedea?