Tema C: Planificarea dialogurilor informative cu adolescenții

Este important să nu ținem lecții de morală adolescenților sau să-i amenințăm cu consecințele unui comportament deviat. Este folositor să începem prin a crea o atmosferă de încredere, apropiere și să ne concentrăm pe aspectele pozitive ale unei relații de dragoste sănătoase.
 

Pornind de la o atitudine pozitivă, mai târziu puteți discuta despre o viață sexuală sănătoasă, cunoscându-se deja riscurile. Deja ați învățat foarte multe lucruri despre relații, în cadrul cursurilor precedente și acestea se aplică în cadrul discuțiilor despre relațiile de dragoste.
 


teenagere15

Puteți desfășura următorul curs de o oră, o dată pe lună, cu un grup de adolescenți sau doar cu unul singur:
 

Vă rugăm să reflectaţi asupra acestor întrebări când planificaţi următoarea sesiune:

 

  • Cum să discutăm cu adolescenții fără să moralizăm, calm și cu încredere?
  • Cum putem folosi povești scurte din copilăria noastră și tinerețe pentru a descrie bucuriile și necazurile situațiilor când cineva se îndrăgostește?
  • Cum putem să-i învățam regulile de bază ale relațiilor sexuale: respectul, acceptarea răspunsurilor negative, sensibilitatea în locul unei stări de ostilitate, acceptul intimității partenerului.
  • Putem folosi propriile povești pentru a-i învăța despre speranță, visuri și relațiile de dragoste cu sexul opus?
  • Putem să-i facem pe adolescenți să râdă, pentru a ușura din tensiunea discuțiilor despre contracepție?
  • Cum putem păstra concentrarea asupra atitudinii pozitive la finalul discuției?
  • Cum putem arata că suntem accesibili și dispuși să-i ajutăm în cadrul relațiilor lor de dragoste? Cum să-i întrebăm ce-i împiedică să ne ceară ajutorul dacă au nevoie de un sfat?
  • Cum ar trebui să reacționăm, dacă ne spun că au fost abuzați de către părinți, alți adolescenți, personal, antrenori de sport, etc.?
  • Trebuie să facem grupuri separate de discuții, de băieți sau fete?
  • Cum putem să-i informăm pe alții (inclusiv superiorii) că vom lucra la acest subiect și să ne asigurăm că nu vom fi acuzați de nimic?

 

După câteva sesiuni adolescenţii/adolescentul este posibil să se simtă mult mai confortabil atunci când discută despre probleme intime în cadrul relaţiei şi să fie mai deschis faţă de tine. Mai apoi poţi discuta chestiuni de un grad mai mare de intimitate şi să-l informezi despre contracepţie, boli cu transmitere sexuală şi alte subiecte asemănătoare.