INTRODUCEREA TEMEI B: PLAN PENTRU CREAREA UNUI MEDIU STIMULANT PENTRU BEBELUŞI ŞI COPII, ÎN CADRUL MODELULUI BAZĂ SIGURĂ

„ Am îngrijit un copil odată. Dădea mereu din cap si își lingea dosul palmelor. Am bănuit ca e retardat mintal, am mai văzut asfel de copii. În acest caz, am aplicat mai des si mai elaborat tehnicile pe care le-am învățat în această sesiune. Acum, copilul nu își mai linge mâinile si nici nu se mai leagănă. Doar uneori își roade unghiile. Dar vom trece și peste asta.”
Declarația unui angajat.

 

Părinții adoptivi nu sunt adeseori conștienți de cât de multă stimulare au nevoie bebelușii care nu sunt stimulați îndeajuns.
 

De aceea, două lucruri sunt importante:

  1. Cum puteți crea un mediu stimulant, mai ales în timpul zilei?
  2. Cum puteți folosi „instrumentele mamei” pentru stimularea bebeluşilor, când nu avem timp să le oferim atât de mult contact fizic cât i-ar oferi mama biologică?

În continuarea acestei sesiuni, veţi primi un număr de sugestii de practici ce pot fi adaptate situatiei existente in familia dv
 

Poate va fi nevoie să repetaţi sesiunea B de câteva ori, până veţi reuşi să dezvoltaţi un număr de practici noi. Când faceţi aceste schimbări, viaţa de zi cu zi ar putea părea mai haotică şi mai greu de structurat – acelaşi lucru se întâmplă şi într-o locuinţă în care trăiesc copii mici, aşa că să nu vă fie frică să faceţi acest lucru.

 


SUGESTII PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA MEDIILOR STIMULANTE


    • Cum putem crea o cultură în care vom da de multe ori imbratisari copiilor, mangaindu-i într-un mod prietenos pe umăr, leganandu-i, ținandu-i de mâini atunci când ii luăm la plimbări, și, în general, multe obiceiuri care sprijină apropierea fizica?

Cum puneți la punct o practică generală, în care să-i ţineți adesea pe copii în braţe? Ce instrumente vă pot facilita munca, cum sunt eşarfele port-bebe sau port-bebeuri care pot fi purtate de îngrijitori?

2. Planificaţi-vă să îmbunătăţiţi paturile sau să le înlocuiţi cu hamace sau leagăne.

    • Un pat poate fi îmbunătăţit în mai multe feluri: folosind flanel sau material flaușat pentru cearşafuri, ceea ce îmbunătăţeşte stimularea tactilă (aveţi grijă să nu le fie prea cald copiilor, în pat).Aţi mai putea şi să coaseţi şi să agăţaţi hamace între cele două grilaje de protecţie ale pătuţului, în aşa fel încât să atârne exact deasupra saltelei, dar să se poată legăna liber. Tot aşa, aţi mai putea renunţa complet la paturi şi să folosiţi hamace agăţate deasupra unei saltele moi, aproape de sol. Pătuţul poate fi modificat, pentru ca bebeluşul să vadă ce se întâmplă în jurul lui.
      Pentru copiii mai mari,puteţi agăţa hamace sau leagăne, deasupra unor saltele, în cameră sau în grădină, şi să organizaţi activităţi zilnice care să implice stimularea echilibrului. Când planificaţi aceste activităţi, ţineţi minte că aceste instrumente nu ar trebui plasate în camere speciale. Dacă faceţi acest lucru, copiii nu le vor folosi prea mult. Ar trebui să fie plasate cât mai aproape de locul în care părinții adoptivi își petrec cea maimare parte din timp.

 

    • Cum puteți atârna obiecte interesante deasupra paturilor (cum sunt caruselele muzicale) sau găsi alte lucruri la care copiii să se uite când sunt treji şi stau în pătuţ?

 

    • Cum puteți vărui pereţii în culori vii, diferite, şi să atârnăm pe pereţi obiecte şi imagini?

 

 

  • Cum puteți folosi cântece şi muzică pe care să le producem singuri? Este esenţial pentru dezvoltarea limbajului să le cântaţi bebeluşilor şi să cântaţi cu copiii. Cântecele de leagăn au un efect de liniştire asupra creierului bebeluşilor. Poate fi folosit aproape orice pentru a crea ritmuri: linguri, găleţi etc.

 

 

NB: în legătură cu radioul şi televizorul:
În general, sunetele produse de aparatul radio sau TV sunt foarte derutante pentru bebeluşi. Aceştia trebuie să înveţe să facă legătura dintre sunet/mişcare cu o persoană care vorbeşte, pentru a învăţa limba. Radioul sau televizorul îl derutează pe copil, pentru că sunetele nu au legătură cu ce face îngrijitorul cu copilul. Sunetul îl va împiedica pe bebeluş să audă şi să vadă clar ce spun îngrijitorii. Radioul şi TV-ul ar trebui folosite doar pentru copii mai mari şi doar pentru perioade scurte de timp. Dacă aceşti copii văd ceva, ar trebui să le explicaţi ce văd.