Uitaţi-vă la ce aţi realizat până acum şi reflectaţi asupra procesului de dezvoltare

Când încercăm să îmbunătățim calitatea serviciilor există mereu reușite și probleme. Vă felicităm pentru că ați atins acest stadiu al programului de dezvoltare al practicilor:
 

A. Astăzi vă veți uita peste conținuturile și sarcinile primelor 7 sesiuni pentru a concluziona ce ați realizat împreună.
 

B. Pe urmă, vă veți intervieva reciproc în ceea ce privește modul în care ați lucrat cu programul și veți discuta despre cum puteți rezolva problemele de cooperare existente. De asemenea, vă veți ajuta reciproc, pe cât de mult posibil, pe parcursul sesiunilor următoare.
În partea B este important ca și managerul să participe.
 


A. UITAȚI-VĂ PESTE CONȚINUTURILE ȘI SARCINILE SESIUNILOR TRECUTE


Uitați-vă pe această listă și comentați pe scurt la fiecare întrebare.
Lista este prezentată de instructor care va citi întrebările:
 

Activitate de grup 20-40 de minute

SESIUNEA 1

În sesiunea 1, ați fost informați despre ce presupune programul și cum să lucrați cu el.
Este acest aspect clar pentru toată lumea?
Are cineva nelămuriri?
V-am sugerat să faceți filmulețe sau să luați notițe privind comportamentul copiilor, atunci când îngrijitorul pleacă. Ați reușit să faceți acest lucru?
Care a fost rezultatul?
Păstrați înregistrările/notițele într-un loc sigur?

SESIUNEA 2

În sesiunea 2 ați învățat despre teoria atașamentului a lui Bowlby:
Conceptul căutării unei baze sigure (Comportamentul de atașament) și despre modul în care copiii, numai dacă se simt în siguranță, încep să manifeste un comportament de explorare.

Observați și vă gândiți la acest lucru în practica dv zilnică?
V-ați schimbat modul în care acordați îngrijire din acest motiv?
Ați reușit să faceți filmulețe sau să vă notați observațiile privind comportametul de atașament și comportamentul de explorare?

SESIUNEA 3

În sesiunea 3 ați învățat despre cum stimularea sau lipsa ei poate afecta dezvoltarea creierului, mai ales la copiii mici.

Cum a influențat acest lucru modul în care îi stimulați pe cei mici?
Îi atingeți când îi hrăniți, inițiați contact visual cu aceștia, folosiți diverse obiecte pentru stimularea pasivă (leagăne, hamace etc)?

SESIUNEA 4

În sesiunea 4 ați înțeles cât de important este să interacționați zilnic cu copiii, în timp ce prestați muncă fizică.

Cum a influențat acest lucru modul în care le acordați atenție copiilor în practicile dv zilnice?
De asemena, ați discutat despre dimensiunile
comportamentului securizant al îngrijitorului ( Să reacționăm și să inițiem contactul cu copilul – să fim sensibili și accesibili
– să simțim împreună cu el, dar nu la fel ca el, atunci când are o stare negative sau e trist
– să fim interesați de ce simte și gândește copilul și să vorbim despre asta, chiar și cu bebelușii.
Cum ați decis să exersați aceste competențe și cum a funcționat între sesiuni?

SESIUNEA 5
În sesiunea 5 ați învățat despre cele 3 modele de atașament pe care adeseori le observați la bebeluți și la copiii mici care nu au beneficiat de o îngrijire adecvată în primii 2 ani de viață. Acestea modele sunt: comportamentul nesigur și evitant, comportamentul nesigur și ambivalent și comportamentul nesigur și dezorganizat.
Ați observat la copii aceste modalități de a interacționa cu îngrijitorii? Ați folosit vreuna din recomandările privind modul în care să aveți grijă de aceștia aplicând una din aceste metode? A funcționat? Ați devenit mai tolerant, înțelegător și mai atent cu copiii care au un comportament de atașament nesigur?
SESIUNEA 6

În sesiunea 6 ați învățat cum să lucrați cu copiii pentru a-i ajuta să treacă peste traumele cauzate de pierderea cuiva și să privească aceste evenimente ca pe o experiență personală ce ne ajută să devenim mai puternici.

V-ați inspirat din propriile experiențe de a pierde pe cineva pentru a le spune copiilor povești paralele?
Ați organizat activități, ați făcut filmulețe și ați inițiat dialoguri pentru a crea un mediu deschis, în care copiii pot vorbi liber despre separările sau pierderile pe care le-au experimentat?

SESIUNEA 7

În sesiunea 7 v-ați axat pe cum puteți ajuta copiii să își formeze o părere pozitivă despre sine, în ciuda faptului că au mai multe surse de origine.

Ați găsit modalități de a-i determina pe copii să încerce să-și rezolve conflictele privind faptul că au mai multe surse de origine?
Care a fost cea mai frumoasă experiență din această sesiune?
 


DISCUŢIE DE GRUP


10 minute
 

  • Există sesiuni, teorii sau sarcini pe care vreți să le mai discutați o dată?
  • Cum ne-a influențat acest program cunoștințele, sistemul de valori și practicile?

 


B. INTERVIURI MENITE SĂ FACILITEZE ÎNȚELEGEREA ȘI SPRIJINUL RECIPROC PE PARCURSUL PROGRAMULUI


Managerul va participa la această activitate.Veți avea 3 interviuri pentru a vă clarifica rolurile, relațiile și ajutorul reciproc.
 

  • Începeți prin a numi un moderator care să noteze pe scurt ce vor spune oamenii și să facă un rezumat la sfârșitul sesiunii.
  • Cel care dă interviul și cel intervievat ar trebui să ia un loc, astfel încât să-i vadă toată lumea.
  • Fiecare interviu ar trebui să dureze 10 minute, iar după fiecare interviu cei care ascultă ar trebui să reflecteze și să comenteze pe baza celor spuse, timp de 5 minute.
  • Cel care dă interviul pune doar întrebările și îi lasă celeilalte personae suficient timp de gândire pentru a răspunde.
  • Cei care asistă nu trebuie să comenteze sau să-i întrerupă pe cei implicați activi în interviu.

 

PRIMUL INTERVIU: UN ANGAJAT ÎL INTERVIEVEAZĂ PE MANAGER

 

  1. Ce v-a determinat să alegeți programul FAIRstart?
  2. Superiorii dv v-au sprijinit și s-au interesat de modul în care decurge programul FAIRstart?
  3. Ca manager, ce v-a oferit programul?
  4. Enumerați, vă rog, 3 probleme pe care le-ați avut/le aveți ca manager privind derularea programului – practice, de cooperare cu cei implicați sau altele.
  5. Vă rog să enumerați 3 lucruri pe care instructorul și angajații le fac bine în cadrul programului.
  6. Vă rog să enumerați 3 lucruri pe care instructorul și angajații le-ar putea face mai bine în cadrul programului.
  7. Enumerați 3 feluri în care, ca manager, ați putea fi sprijinit pe viitor de instructor și angajați, în cadrul programului..

 

Vă mulțumim pentru impresiile și sugestiile dv!
 


5 minute:
Cel care a dat interviul și managerul ascultă, fără a face vreun comentariu, în timp ce angajații reflectează la ce s-a discutat în timpul interviului.
10 minute:
Vă rugăm să discutați și să trageți o concluzie. Care sunt cele mai importante aspecte de serviciu pentru instructor și angajați, privind modul în care cooperează cu managerul?
Moderatorul notează aceste aspecte.
AL DOILEA INTERVIU: MANAGERUL ÎL INTERVIEVEAZĂ PE INSTRUCTOR

 

  1. Ce părere aveți despre faptul că aveți rolul de instructor? Ce este dificil și ce vă inspiră în rolul pe care îl dețineți?
  2. În ceea ce privește cooperarea cu mine, ca manager, e nevoie de îmbunătățiri sau schimbări pe care ar trebui să le fac?
  3. Când conduceți o sesiune sau lucrați între sesiuni, ce vi se pare greu și ce vă inspiră?
  4. În sesiunea 1, membrii personalului au fost instruiți să se ajute reciproc pentru a înțelege materialul, pentru a participa activ la sesiuni și pentru a-și exprima părerile. Fac aceste lucruri: se ajută reciproc/își spun părerile/sunt activi/își îndeplinesc sarcinile între sesiuni etc? Dacă nu fac aceste lucruri, ce credeți că îi reține?
  5. Care ar fi 3 probleme pe care le întâmpinați în a conduce programul, practice, de cooperare cu cei implicați în program sau altele?.
  6. După părerea dv, care ar fi 3 lucruri pe care angajații le fac bine în cadrul programului?
  7. După părerea dv care ar fi 3 lucruri pe care angajații le-ar putea face mai bine în cadrul programului?
  8. Enumerați 3 feluri în care, ca instructor, ați putea fi sprijinit pe viitor de manager și angajați, în cadrul programului.

 

Vă mulțumim pentru impresiile și sugestiile dv!
 


5 minute:
Cel care a dat interviul și instructorul ascultă, fără a face vreun comentariu, în timp ce angajații reflectează la ce s-a discutat în timpul interviului.
10 minute:
Vă rugăm să discutați și să trageți o concluzie. Care sunt cele mai importante aspecte de serviciu pentru manager și angajați, privind modul în care cooperează cu instructorul?
Moderatorul notează aceste aspecte.
 
AL TREILEA INTERVIU: MANAGERUL ȘI INSTRUCTORUL ÎI INTERVIEVEAZĂ PE ANGAJAȚI
  1. Ce părere aveți despre faptul că sunteți un membru al personalului în cadrul programului – ce vi se pare dificil și ce vă inspiră în timpul sesiunilor și între sesiuni?
  2. În ceea ce privește cooperarea dintre manager și instructor, e necesar ca aceștia să facă sau să schimbe ceva?
  3. Când lucrați în timpul sesiunilor și când lucrați între sesiuni, ce vi se pare greu și ce vă oferă satisfacție?
  4. În sesiunea 1 ați fost instruiți să vă ajutați reciproc pentru a înțelege materialul, pentru a participa activ la sesiuni și a vă exprima părerile, pentru a fi activi în ceea ce privește sarcinile practice dintre sesiuni. Ce anume este dificil în a vă ajuta reciproc, a înțelege materialul și a vă exprima părerile? Vă rugăm să dați răspunsuri cât mai precise.
  5. Enumerați 3 probleme pe care le-ați întâmpinat, ca membru al personalului, pe parcursul programului, practice, de cooperare cu celelalte persoane implicate în program sau altele.
  6. După părerea dv, care ar fi 3 lucruri pe care instructorul și managerul le fac bine în cadrul programului?
  7. După părerea dv, care ar fi 3 lucruri pe care instructorul și managerul le-ar putea face mai bine în cadrul programului?
  8. Enumerați 3 feluri în care, ca angajat, ați putea fi sprijinit în viitor de manager și instructor, în cadrul programului.

 

Vă mulțumim pentru impresiile și sugestiile dv!
 


NB:
Angajații pot fi organizați în 2 grupuri: un grup e intervievat de manager, iar celălalt de instructor. Fiecare grup numește un moderator.
5 minute:
Angajații ascultă, fără a face vreun comentariu, în timp ce instructorul și managerul reflectează la ce s-a discutat în timpul interviului.
10 minute:
PVă rugăm să discutați și să trageți o concluzie. Care sunt cele mai importante aspecte de serviciu pentru instructor și manager, privind modul în care cooperează cu angajații?
Moderatorul notează aceste aspecte.
 

DECIZII PRIVIND POSIBILE ÎMBUNĂTĂȚIRI ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE

Moderatorul scrie pe tablă/flipchart ce s-a discutat, în timp ce ceilalți iau o pauză de 10 minute:

  • Cum îl putem sprijini pe manager? De ce are el/ea nevoie?
  • Cum îl putem sprijini pe instructor? De ce are el/ea nevoie?
  • Cum putem sprijini personalul? De ce are el nevoie?

 


DISCUŢII DE GRUP ŞI DECIZII


15 minute:
Grupul de angajați discută și sugereză managerului, instructorului și celorlați angajați modalități practice de ajutor reciproc. E important ca toată lumea să vină cu sugestii realiste și practice.
Moderatorul notează deciziile și cine este responsabil să observe și să urmărească îndeaproape cum sunt aplicate deciziile de ajutor reciproc luate de manager, instructor și angajați.